Ionut Dolanescu, de urgenta in America. Si-a lasat balta toate spectacolele din Romania
Ionut Dolanescu, de urgenta in America. Interpretul de muzica populara are de sustinut examenul pentru obtinerea cetateniei americane.
Tocmai de aceea a fost nevoit sa-si anuleze toate spectacolele pe care trebuia sa le sustina zilele acestea in Romania, si a plecat in mare urgenta inapoi in America.
Ionut Dolanescu, de urgenta in America
„Îmi cer scuze tuturor celor care le-am dat întâlnire la spectacole prin afișe, organizatorii m-au înțeles. A trebuit să plecăm mai devreme decât ne-am planificat – eu, soția mea, Doinița și copiii. Sunt pe cale să rezolv o chestiune importantă pentru mine și familia mea, în special pentru cei mici.
Am fost chemat de urgență pentru testul de obținere a cetățeniei, sunt emoționat și mândru de această onoare!„, a declarat Ionut Dolanescu, potrivit Libertatea.
„Sunt 25 de ani de când am descoperit America și 13 ani de când sunt rezident permanent. Era și timpul să primesc această apartenență legală. Sunt foarte fericit! Îmi iubesc țara nespus, însă pentru copiii mei, Statele Unite reprezintă o opțiune mai bună.
Este mai tot timpul cald, copiii mei sunt familiarizați cu sistemul de învățământ, iar lângă noi se află unul dintre cele mai mari parcuri de distracții din lume, Walt Disney World. Și sora mea, Camelia Filip, și mama, Maria Ciobanu, au cetățenie americană.
Aici avem plaja aproape, cosmodromul și centrul spațial de la Cape Canaveral. Este un loc minunat, cu oameni frumoși, unde trăiești ca într-o vacanță, iar copiilor le priește asta. Avem și prieteni români în zonă și o frumoasă biserică ortodoxă, unde ne vedem cu toții” a continuat acesta.